Ca in orice domeniu, si in fotografie, daca vrei sa progresezi, ai nevoie de un sistem de valori, nu numai de bune intentii. Daca nu de altceva, atunci macar pentru a sti care sunt regulile de baza, ca apoi sa le incalci cu entuziasm.
Acum, serios vorbind, lucrurile sunt destul de... interesante, pentru ca fotografia presupune atat arta cat si tehnica. Ca sa ajungi la arta, trebuie sa poti manui minimul de cunostinte tehnice necesare realizarii unei bune imagini, atat in faza de "productie" (in teren) cat si in cea de "post-productie" (acasa, in fata computerului).
Aici, tehnica actuala are un mare aport, pentru ca o fotografie prost expusa e destul de greu de realizat. Totusi, foarte multe persoane reusesc aceasta performanta nu pentru ca nu ar avea "un ochi bun", ci tocmai pentru ca nu stiu sa foloseasca aparatura din dotare. Si nu intamplator, pentru ca aparatul face ceea ce este programat sa faca si, daca il lasi pe auto, in cele mai multe cazuri, rezultatul va fi mediocru si submediocru.
Din cate am inteles, citind posturile de mai inainte, dilema este "a fi autodidact" vs "a invata cu profesor".
Este o falsa dilema, din punctul meu de vedere, pentru ca unii pot fi autodidacti chiar daca iau meditatii acasa, cu profesori de la universitate.
Adevaratul "motor" al dezvoltarii personale se afla, de cele mai multe ori, in fiecare din noi si doar noi putem da masura acestei motivatii, de orice natura ar fi ea.
La fel de adevarat este si faptul ca, daca nu citesti de unde trebuie sau daca nu stii ca la pagina 37 este o eroare de tipar netrecuta in erata, ajungi sa inveti prost niste lucruri.
Ei, aici intervine experienta si un anumit simt artistic.
Experienta pentru ca ajungi sa-ti dai seama de unul singur (sau in grup, daca ai sansa unui anturaj cu aceleasi preocupari) ca "ceva nu e in regula" cu ceea ce ai citit. Sau, ma rog, cu ce te-ai documentat in diverse feluri.
Iar
simtul artistic pentru ca in fotografie, la fel ca in oricare alt domeniu, unii sunt mai daruiti de natura cu un simt estetic, de pilda. Sau cu un simt al proportiilor. Sau cu un simt cromatic. Sau... samd.
Cu ani in urma, gaseam la librarie, la pachet cu "Cresterea industriala a iepurilor" sau "Calculul rezistentei in structurile de beton armat" carti extraordinare precum "Maiestria in fotografie", "Fotocompozitia" sau "Fotografia si lumea de azi", ca sa citez doar cateva din lucrarile lui Eugen Iarovici. Citeam cartea, cumparam film, substante si hartie si... la treaba. Si, dupa o noapte nedormita, vedeam si rezultatul.
De multe ori ma incruntam si-mi promiteam ca in ziua urmatoare sa fiu mai atent cu diafragma. Sau cu timpul de expunere. Sau... samd.
Asa era atunci, in epoca in care internetul era inca o chestie SF.
Timpul curgea altfel, lucrurile se faceau temeinic iar ceea ce faceai bine iti dadea satisfactii pe care astazi, in epoca digitala, le traiesti destul de rar.
Acum, cand accesul la internet este ceva la fel de firesc ca vorbitul la telefo sau privitul la televizor, se petrece exact ca in gluma aceea: "Un om care are un singur ceas stie cat e ora exacta macar de doua ori pe zi. Un om care are doua ceasuri nu stie niciodata."
Ca sa inchei asa, cu o voluta de la ceea ce am inceput, cred ca principala problema pe care o are cineva care incepe de la 0 fotografia acum, in zilele noastre, este o anumita lipsa de repere. Un anumit "blur" in sistemul de valori. Si nu numai din cauza lipsei de "sensei", de "guru" in fotografie, ci, paradoxal, tocmai din cauza inflatiei de elemente citate.
Sper ca nu v-am plictisit cu lungimea mesajului meu.
Spor!
P.S.
Cred ca o sa deschid un topic numit "Cum ne alegem reperele in fotografie?", pentru ca vad ca se impune.
