Salut si multumesc pentru voturi si feedback.
Va asigur ca ideea pentru realizarea fotografiei mi-a venit dupa ce am propus tema. In momentul in care am inceput sa ma gandesc la interpretarea mea personala pentru versurile din Nichita pe care le dadusem drept tema, gandurile si emotiile mele s-au concentrat asupra tatalui meu, care astazi nu mai este printre noi, desi ramane una dintre cele mai "prezente" persoane din viata mea.
Dupa ce mi-am dat seama ca prezenta SA este ceea ce doresc sa surprind, realizarea a fost rapida si relativ usoara. Am imprumutat un videoproiector, mi-am scanat cateva fotografii din copilarie, le-am proiectat pe perete si mi-am instalat aparatul pe trepied in asa fel incat sa imi creez cadrele dorite.
Puteti vedea intreaga "serie" la You are not allowed to view links.
Register or
Login.
Am retras imaginea propusa initial pentru ca a doua zi dimineata m-am trezit cu o stare proasta vizavi de inscrierea ei. Mi s-a parut mult prea personala, aproape melodramatica, si m-am simtit mult prea expusa. In plus, calitativ vorbind nici nu era cea mai buna.
In continuare, raspund la cateva reactii ale voastre:
- reactia ca imaginea din fundal este prea arsa - asa este, fotografia pe care am folosit-o ESTE foarte arsa. Asa era pe atunci, se lucra pe film, manual, si cu greu si nu totdeauna iesea asa cum vroiai. Din cate stiu, este facuta de un vecin.
- reactia ca mergea mai multa comunicare intre "umbra" mea si cel/cei din imagine. Aceasta comunicare este realizata din plin intr-o alta imagine (vezi link-ul de mai sus), dar care nu mi s-a parut potrivita cu tema PREZENTA, tocmai datorita faptului ca interactiunea dintre cele doua "personaje" devia de la tema (cel putin in intelegerea mea).
Cred ca fotografia pe care am inscris-o este EXACT ceea ce am vrut sa fac pentru tema PREZENTA (atat cat m-a dus mintea in acel moment). Pasivitatea "umbrei" mele este intentionata, caci eu din prezent nu pot interveni asupra trecutului, desi trecutul poate sa imi vorbeasca. Totusi, in ansamblul dictat de celelalte elemente din fotografie, "umbra" devine cat se poate de activa, cel putin asa simt eu.
Tragand linie, important este ca am abordat tema cat am putut de direct si fara menajamente, facand din exercitiul realizarii ei mai mult decat o fotografie. Seara cu pricina a fost pentru mine o ocazie de a rememora ceea ce a insemnat prezenta tatalui meu in viata mea. Desi fizic el nu mai este, spiritul sau este cat se poate de viu si irepetabil. Adesea mi se pare cel putin bizar ca cei cu care m-am imprietenit in ultimii ani nu il cunosc. Insa mai multe despre tatal meu nu acum si nu aici...
Multumesc inca o data si promit sa revin cu o tema care sa va provoace deopotriva ochiul si spiritul.
Ioana